Proaspăt numit în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății, medical Vasile Cepoi a declarat, astăzi, că vrea o dezbatere pe proiectul legii sănătății la care să participe profesioniști și beneficiari ai acestui act normativ.
- Publicitate -
"Principala mea preocupare este implementarea proiectului de lege în domeniul sănătății. Vreau să avem discuții pe acest proiect de lege, să existe o dezbatere adevărată cu profesioniști, cu beneficiari ai legii, să vedem care sunt temerile", a afirmat Vasile Cepoi.
Doctorul a mai spus că postul de secretar de stat pe care-l va ocupa în Ministerul Sănătății este unul nou înființat.