Sâmbătă, 06 Iunie 2026

10.000 locuri de muncă vacante astăzi, la ANOFM

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 26 August 2013 131 < 1 min citire
10.000 locuri de muncă vacante astăzi, la ANOFM
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are disponibile astăzi, 26 august, 10.000 de locuri de muncă, dintre care 9.165 sunt pentru studii medii și 835 de posturi pentru studii superioare.
Potrivit ANOFM, la studii medii, cele mai multe locuri de muncă - 754 - sunt pentru meseria de confecționer-asamblator articole din textile. Urmează ca ofertă de muncă 636 de posturi în industria confecțiilor.
De asemenea, Agenția are înregistrate în baza de date 524 locuri pentru operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, 432 de posturi de șofer de autocamioane sau mașini de mare tonaj, 401 locuri pentru muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 239 manipulanți mărfuri, 195 lucrător comercial, 167 pentru vânzători, 148 pentru muncitori necalificați la ambalarea produselor solide și semisolide și 137 de posturi de muncitori necalificați pentru demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet.
Posturile pentru studii superioare includ 167 locuri pentru meseria de programator, 47 pentru inginer mecanic, 28 inginer automatist, 27 inginer sistem software, 20 inginer de sistem informatică, 13 inspector de specialitate în administrația publică, 12 posturi de consilier/expert/inspector/referent/economist în economia generală, 11 administrator de rețea de calculatoare, 11 inginer electronist, 11 inginer de producție. 
Taguri
Articolul anterior Blaga: "Nu cred în sinceritatea domnului Ponta"
Articolul următor Fotbal / Chiricheș, incert pentru meciul Legia - Steaua

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei