În piețele constănțene, tarabele sunt doldora de fructe și legume de sezon. Comercianții își etalează care mai de care produsele, aranjându-le în așa fel încât să atragă clienții, mai ales pe cei pofticioși. Cu toate acestea, cumpărătorii nu prea
- Publicitate -
se înghesuie să-și umple sacoșile, deoarece, pe cât de frumoase și gustoase ar putea fi aceste trufandale, pe atât sunt de scumpe.
De fapt, scump este puțin spus, pentru că, cel puțin la cireșe, "scorurile" afișate de vânzători întrec orice limită a bunului simț. Acesta este și motivul pentru care oamenii invocă prețurile prea mari și cumpără câte puțin, doar de poftă, numai că până și pofticioșii se limitează. Cu toții speră, însă, că peste câteva săptămâni comercianții vor ieftini produsele. În caz contrar, spun că vor renunța la apetisantele dulcețuri și compoturi pe care obișnuiesc să le facă an de an.
"Nu este normal să dai 120 de lei pe un kilogram de cireșe. Asta este efectiv bătaie de joc. Eu am o pensie de numai 1.000 de lei. În aceste condiții, dacă aș lua un kilogram, ar însemna 10% din banii mei. Or, eu nu-mi permit așa ceva", ne-a declarat Ilie Macovei, un pensionar în vârstă de 75 de ani.
Un efort financiar fac femeile gravide, că deh, copilul din burtă cere și nu au ce face în astfel de situații.
"Chiar dacă sunt foarte scumpe, a trebuit să cumpăr câteva, dar în mod obișnuit, clar nu aș fi cumpărat. Chiar dacă este vorba despre niște trufandale, totuși, mi se pare că prețurile sunt mai mult decât exagerate", a spus, la rândul ei, Elena Moisă (29 de ani).
Prin urmare, cumpărătorii mai mult se plimbă prin piață, ademeniți de mirosul parfumat al fructelor de pe tarabe, dar nu și de prețuri. Oamenii spun că abia își permit să guste din fructele și legumele cu prețuri accesibile, nici vorbă să mai poată fi în stare să cumpere altceva.
"Căpșunile au scăzut la 12 lei acum, așa că voi cumpăra un kilogram, dar una e să iei ceva cu 12 lei și alta să ți se ceară pentru o mână de cireșe 50, 70, 100 sau 120 de lei. Asta este jecmăneală pe față", a declarat o pensionară.
Din păcate, comercianții lasă greu din preț, iar dacă vor continua în ritmul acesta, vor avea clienți abia spre sfârșitul lunii, atunci când pe piață vor apărea primele cireșe autohntone, numite și "inimă de porumbel".
De fapt, oamenii le așteaptă cu sufletul la gură, spunând că sunt în mod evident mai dulci și mai gustoase decât cele aduse la acest moment în piețe din Grecia și Spania.
v v v
Pe de altă parte, vânzătorii, desigur, aceia care îndrăznesc să vorbească, recunosc că prețurile mari nu atrag prea mulți clienți.
"Numai oamenii înstăriți cumpără. Bătrânii cumpără cinci-șase cireșe, așa de poftă. Totuși, prețul este foarte bun anul acesta. Eu lucrez în acest domeniu de peste 30 de ani și vă spun că, anul trecut, spre exemplu, a fost la început chiar 500 de lei. Noi nu am avut la vânzare, dar știu de la alții. Fructele sunt din Grecia. Mergem la en-gros și le aducem de acolo", a declarat, pentru "Cuget Liber", Elena Garoafă, comerciant.