Paisprezece muncitori români de la o firmă de construcții din Spania au intrat în greva foamei pentru că nu și-au mai primit salariile de trei luni, transmite Radio România Actualități, citat de RADOR.
- Publicitate -
Starea de sănătate a greviștilor, care protestează chiar în edificiul pe care l-au construit, este deocamdată bună.
Cei 14 muncitori lucrează la firma unui român care a primit în concesiune construcția unui bloc de locuințe în localitatea Puerto Real, în provincia Cadiz. Din luna august a anului trecut, omul de afaceri spaniol care a concesionat lucrarea românilor nu a mai plătit însă nici un salariu. Patronul și șeful echipei de muncitori, Cristian Vidinac, a declarat presei locale că până în urmă cu trei luni a plătit el toate cheltuielile, însă de atunci a rămas fără resurse financiare, iar omul de afaceri spaniol care i-a dat lucrarea nu dorește să plătească nici un ban muncitorilor români.
În problema românilor din Puerto Real s-a implicat și primăria localității, care a încercat să rezolve problema prin acordarea licenței de ocupare a primelor locuințe construite deja, însă patronul spaniol nu vrea să garanteze lucrarea cu suma de 86.000 de euro, o condiție impusă de municipalitate ca să fie asigurată terminarea edificiului