Marcată în
fiecare an la 3 decembrie, această zi a fost stabilită de către Adunarea
Generală a ONU în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea
Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992),
prilej cu care s unt promovate şi implementate programele destinate
îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale
defavorizate, potrivit site-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU),
www.un.org.
- Publicitate -
Convenţia
privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată în 2006, şi semnată de 180
de ţări, promovează drepturile şi bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi în
vederea implementării Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030 şi a altor
formate internaţionale de dezvoltare, cum ar fi Cadrul de la Sendai pentru
reducerea riscului de dezastre, Carta privind incluziunea persoanelor cu
handicap în acţiunile umanitare, Noua Agendă Urbană şi Agenda de acţiune de la
Addis Abeba privind finanţarea pentru dezvoltare.
Marcarea
acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce
priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi
susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este, totodată,
o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin
eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de
activitate.
Ziua
internaţională a persoanelor cu dizabilităţi se concentrează pe accederea
acestor persoane la dezvoltarea incluzivă, echitabilă şi durabilă, aşa cum se
prevede în Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030, care se angajează să
"nu lase pe nimeni în urmă" şi recunoaşte dizabilitatea ca fiind o
problemă esenţială, ce trebuie luată în considerare în implementarea celor 17
Obiective de Dezvoltare Durabilă. Problemele specifice persoanelor cu
dizabilităţi la care se face referire în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
(ODD) privesc educaţia, creşterea şi ocuparea forţei de muncă, inegalitatea,
accesibilitatea aşezărilor umane etc.
Conform
site-ului UNESCO dedicat acestei zile, https://social.desa.un.org, în 2023,
tema Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi este: "Uniţi în
acţiune pentru a salva şi atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru, cu
şi de către persoanele cu dizabilităţi". Tema din acest an le cere tuturor
să lucreze împreună pentru a face lumea mai bună şi mai echitabilă pentru
persoanele cu dizabilităţi, menţionează www.idpwd.com.au.
Programul
principal al sărbătoririi Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi la
sediul ONU din New York va include reuniunea de deschidere, discuţii şi
evenimente culturale. Statele membre, organizaţiile societăţii civile şi
sectorul privat sunt binevenite să îşi organizeze propriile evenimente pentru a
sărbători Ziua Internaţională pentru a creşte gradul de conştientizare şi a
promova drepturile şi perspectivele persoanelor cu dizabilităţi din întreaga
lume.
La 11 iunie
2019, secretarul general al ONU, António Guterres, a lansat Strategia pentru
incluziune a persoanelor cu dizabilităţi ("The United Nations Disability
Inclusion Strategy"), în conformitate cu angajamentul său de a transforma
Naţiunile Unite într-o organizaţie incluzivă pentru toată lumea, menţionează
ONU.
"Persoanele
cu dizabilităţi, atât în calitate de beneficiari, cât şi ca agenţi ai
schimbării, pot accelera procesul de dezvoltare incluzivă şi durabilă şi pot
promova o societate rezistentă pentru toţi, inclusiv în contextul reducerii
riscului de dezastre şi a acţiunii umanitare şi al dezvoltării urbane.
Guvernele, persoanele cu dizabilităţi şi organizaţiile reprezentative,
instituţiile academice şi sectorul privat trebuie să funcţioneze ca o 'echipă'
pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă", specifică sursa
citată.
Secretarul
general al ONU, António Guterres, a prezentat, în octombrie 2020, primul raport
cuprinzător privind măsurile luate de sistemul Naţiunilor Unite pentru
integrarea incluziunii cu handicap şi punerea în aplicare a strategiei de la
lansarea sa.
Organizaţia
Mondială a Sănătăţii arată că, în prezent, peste 1,3 miliarde de oameni,
respectiv circa 16% din populaţia lumii, se confruntă cu anumite forme de
dizabilitate, arată www.who.int. Potrivit datelor statistice, mai mult de 100
de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca
aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul
copiilor fără probleme. 80% dintre persoanele cu dizabilităţi trăiesc în ţări
în curs de dezvoltare, conform Programului ONU pentru Dezvoltare. În 2022, OMS
a lansat Raportul global privind echitatea în sănătate pentru persoanele cu
dizabilităţi. Acest raport prezintă abordările şi acţiunile pe care ţările le
pot întreprinde pentru a aborda inechităţile în materie de sănătate pe care le
experimentează persoanele cu dizabilităţi.
Numărul
persoanelor care se confruntă cu dizabilităţi este în creştere din cauza
creşterii afecţiunilor cronice de sănătate şi a îmbătrânirii populaţiei.
Dizabilitatea este o problemă a drepturilor omului, persoanele cu dizabilităţi
fiind supuse unor încălcări multiple ale drepturilor lor, inclusiv prin acte de
violenţă, abuz, prejudecăţi şi lipsă de respect din cauza dizabilităţii lor,
care se intersectează cu alte forme de discriminare, bazate pe vârstă şi sex,
printre alţi factori. Persoanele cu dizabilităţi se confruntă, de asemenea, cu
piedici, stigmatizare şi discriminare atunci când accesează servicii şi
strategii legate de sănătate.