Vineri, 05 Iunie 2026

69 de constănțeni, victime ale gheții în numai 24 de ore

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 23 Decembrie 2009 572 < 1 min citire
69 de constănțeni, victime ale gheții în numai 24 de ore
Gheața de pe trotuare și de pe străzi a făcut numeroase victime în ultimele zile la Constanța. Numai în 24 de ore s-au prezentat la Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență 69 de persoane care au suferit traumatisme prin cădere pe gheață. Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Constanța, dr. Florian Stoian, este vorba despre fracturi, entorse și luxații, iar cel puțin zece dintre pacienți erau în stare de ebrietate în momentul în care au alunecat pe gheață. Cinci persoane au fost internate la secția de ortopedie a SCJU, două la neurochirurgie, suferind și traumatisme craniene, iar patru au fost transferate la Sanatoriul Eforie Sud.
"De asemenea, în prezent se află în serviciul de urgență al spitalului patru cazuri sociale, trei femei și un bărbat, pentru care suntem în discuții cu autoritățile în vederea identificării unui adăpost", a mai precizat dr. Florian Stoian.
Articolul anterior Federer și Serena Williams, performerii anului
Articolul următor Constănțenii din mai multe cartiere au rămas, ieri, fără căldură și apă caldă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei