Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a controlat, în luna iulie, 584 de angajatori, iar verificările au vizat identificarea și sancționarea cazurilor de muncă "la negru", cât și respectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă. Potrivit directorului adjunct Daniela Neagu, au fost aplicate 181 de sancțiuni, în valoare de 285.000 de lei. "Au fost depistați 42 de angajatori care practicau munca fără forme legale și aveau 89 de angajați fără contracte individuale de muncă. Toți angajatorii au primit sancțiuni contravenționale, precum și măsura obligatorie de întocmire și înregistrare a contractelor de muncă", a precizat reprezentantul instituției.
- Publicitate -