Nouă case izolate din Munţii Apuseni au fost electrificate în acest an cu ajutorul proiectului 'Energie pentru viaţă', derulat de Asociaţia Energia Inteligentă în parteneriat cu Ministerul Energiei, şi care a reuşit până în prezent să aducă "lumină" în 25 de cătune la nivelul României.
- Publicitate -
"Am reuşit cu ajutorul proiectului 'Energie pentru viaţă', aflat la a şaptea ediţie, să electrificăm casele din această zonă, unde oamenii, din păcate, nu beneficiau de energie electrică. A fost o misiune relativ dificilă, având în vedere că anul 2024 a fost un an foarte greu în colectarea de fonduri. În acelaşi timp, materialele din zona construcţiilor de tipul acesta sunt foarte limitate. A fost nevoie de săptămâni întregi să aşteptăm ca să cumpărăm nişte amărâte de baterii, dar în acelaşi timp ne bucurăm că s-au alineat cumva planetele şi am ajuns aici", a declarat, sâmbătă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, aflat în cătunul Peste Valea Bistrii, lângă oraşul Câmpeni din judeţul Alba, la o casă unde a fost montat un panou fotovoltaic.
Acesta a precizat că sistemele care sunt montate în zonă sunt de subzistenţă, dar oamenii "se pot bucura de lumină". Este vorba de un sistem fotovoltaic de 4 kilowaţi putere instalată în baterii, un invertor de trei kilowaţi şi două panouri de 450 de waţi.
"Sistem de subzistenţă înseamnă iluminat, înseamnă un televizor, înseamnă un mic frigider, aparate care în general nu sunt mari consumatoare şi că în acelaşi timp sunt de foarte mare trebuinţă. N-o să poată să folosească niciodată o betonieră, n-o să poată să folosească alte elemente mari consumatoare, dar până la urmă ne bucurăm că suntem la acest nivel de subzistenţă energetică şi aceşti oameni se bucură sau se pot bucura de lumină", a precizat Chisăliţă.
Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă a subliniat că la nivelul României, până în prezent, asociaţia a reuşit să electrifice 25 de cătune, respectiv 51 de imobile, în diverse zone din ţară.
"Avem cinci judeţe şi vreo şapte masive în care ne-am deplasat şi am făcut această electrificare", a afirmat el.
Lansat în vara anului 2021, "Energie pentru viaţă" constă în montarea de panouri fotovoltaice în gospodării situate în zone montane izolate, cu căi de acces dificil de parcurs, fără şanse de a fi racordate în viitorul apropiat la reţeaua de energie electrică.