Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A murit cel mai vârstnic veteran de război. “Eroii nu mor niciodată!”

de Madalina PETRESCU Joi, 07 Decembrie 2023 8755 2 min citire
A murit cel mai vârstnic veteran de război. “Eroii nu mor niciodată!”
Sublocotenentul în retragere Ilie Pop, cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj s-a stins miercuri, 6 decembrie, din viață. La 102 ani, Ilie Pop era cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj, el luptând în tranşeele şi pe fronturile din Al Doilea Război Mondial, atât în ţară, cât şi pe teritoriul Ungariei şi fostei Cehoslovacii.
Acesta a fost decorat cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945" şi a fost înaintat succesiv în grad, până la gradul de sublocotenent în retragere.
Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din Sălaj, Ioan Chichişan, a declarat, miercuri, pentru agerpres.ro că în judeţ mai sunt doar trei veterani de război: Victor Mezei, ce va împlini în această lună 100 de ani, Marin Cranta – 97 ani şi Ştefan Balogh – 96 de ani.
Va rămâne mereu în amintirea noastră, iar moștenirea sa va continua să ne lumineze calea"
„Suntem alături de familia îndoliată, în aceste momente de tristeţe, provocate de trecerea la cele sfinte a veteranului de război, sublocotenentul în retragere, Ilie Pop, din Sălăjeni. A fost nu doar un om deosebit, ci și un erou adevărat. Ne amintim cu respect și admirație de contribuția sa pe câmpul de luptă și de curajul de care a dat dovadă.
Eroii nu mor niciodată! Ilie Pop va rămâne mereu în amintirea noastră, iar moștenirea sa va continua să ne lumineze calea. Sincere condoleanţe familiei îndoliate”, transmite Dari Toma, prefectul judeţului Sălaj.
Născut în 1921, Ilie Pop era cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj.
El a luptat în tranşeele şi pe fronturile din al Doilea Război Mondial, atât în ţară, cât şi pe teritoriul Ungariei și fostei Cehoslovacii.
Sfârșitul războiului îl găsește în Munții Tatra, de unde mărșăluieşte pe jos, până la Lipova, iar mai apoi e lăsat la vatră, la data de 15 august 1945.
Pentru meritele deosebite din timpul războiului, cât și a celor pe linie de Asociație a Veteranilor de Război, a fost decorat cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945" și a fost înaintat succesiv în grad, până la gradul de sublocotenent în retragere, este mesajul postat pe facebook de Instituția Prefectului Județul Sălaj.
Taguri
Articolul anterior Lucrările de la Spitalul Modular Constanţa se apropie de final
Articolul următor HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele JOI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei