Acțiuni de integrare socială a tinerilor constănțeni

de Vali PAPATANASIU Luni, 17 Octombrie 2016 325
116 tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 35 de ani, din Constanța, Tortoman, Oituz și Ba-cău, au făcut parte din proiectul "Și tu poți să te implici", ce a avut ca obiectiv sprijinirea acțiunilor de voluntariat. Tinerii au participat, în perioada august - octombrie, la întâlniri formative, precum și la activități educativ-recreative pentru copii (ateliere, activități sportive, jocuri interactive, animație, verificarea și suportul în realizarea temelor de vacanță ale copiilor pentru a-i pregăti pentru începerea anului școlar). 

"Obiectivele proiectului au fost: creșterea nivelului de cunoștințe în domeniul voluntariatului; dez-voltarea capacității de a planifica activități; dezvoltarea de competențe, prin realizarea propriu-zisă a unor activități non-formale și dezvoltarea capacității de adaptare a activităților de voluntariat, la specificul zonei și resursele de care dispun. Tema Concursului Național de Proiecte de Tineret a vizat obiective specifice și direcții de acțiune prevăzute în Strategia Națio-nală, în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 24/2015, și s-a încadrat în programul de susținere a acțiunilor de tineret, respectiv în programul pentru dezvoltarea și diversificarea ofertei de servicii și programe pentru tineri", au declarat organizatorii proiectului. 

Obiectivele principale ale Concursului Național de Pro-iecte de Tineret 2016 au fost următoarele: stimularea interesului tinerilor și studenților de a participa la activități de educație non-formală; direcționarea educației non-formale spre reintegrarea socială a tinerilor excluși social, menținerea sau restabilirea accesului la educația formală, în paralel cu o reală promovare a învățării nonformale și informale și a recunoașterii competențelor dobân-dite; creșterea gradului de participare a tinerilor și studenților la viața comunității; crește-rea gradului de sensibilizare a opiniei publice cu privire la im-portanța implicării în activități de voluntariat. 

Proiectul a fost finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului și implementat de Fundația "Giovanni Bosco" din Constanța. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei