Președintele Klaus Iohannis poate participa la campanie și poate promova referendumul național consultativ cu privire la probleme de interes național, spune președintele AEP, Florin Mitulețu-Buică. Acesta adaugă că nu există nicio interdicție în acest sens în niciun act normativ, potrivit Agerpres. Declarația vine după ce președintele PNL, Ludovic Orban, a spus că PSD intenționează să îi interzică președintelui Klaus Iohannis, printr-o ordonanță de urgență de modificare a legii referendumului, posibilitatea de a se pronunța asupra consultării populare din 26 mai.
- Publicitate -
"Nu există nicio interdicție în niciun act normativ că președintele nu poate participa în campanie și promova acel referendum. Este interpretat greșit un alineat (din legislație-n.r.) cu privire la autoritățile publice - interdicția aceea se referă ca și în codul de bune practici al Comisiei de la Veneția cu privire în principal la autoritățile administrației publice", a spus președintele AEP.
Potrivit Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, campania electorală începe la momentul aducerii la cunoștință publică a datei și întrebărilor referendumului. "Suntem în campanie electorală pentru referendum", a spus Mitulețu-Buică.
Președintele PNL declarase că "miza acestui proiect odios este aceea de a-i interzice Președintelui României, Klaus Iohannis, posibilitatea de a se pronunța asupra referendumului pe care domnia sa l-a declanșat pentru data de 26 mai. Acest fapt încalcă în mod barbar atât Constituția României, cât și deciziile Curții Constituționale referitoare la libertatea de exprimare pe care o are Președintele României".