Vineri, 05 Iunie 2026

Aflați cum puteți proteja delfinii

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 05 Aprilie 2011 335 < 1 min citire
Organizația nonguvernamentală Mare Nostrum a lansat două ghiduri cu informații
privind populațiile de delfini din Marea Neagră. Cele două ghiduri se adresează comunității pescarilor, elevilor din rețeaua de voluntari și comunității locale.
Unul dintre ghiduri este intitulat "Recomandări privind diminuarea impactului negativ al uneltelor de pescuit asupra populației de delfini din Marea Neagră" și cuprinde și sfaturi pentru diminuarea capturilor accidentale, dar și informații privind dispozitivele hidroacustice necesare pentru îndepărtarea delfinilor de plasele de pescuit.
De asemenea, voluntarii au re-editat "Ghidul voluntarului pentru monitorizarea delfinilor", ce cuprinde recomandări privind protejarea delfinilor de localnici și turiști.
"Sperăm ca prin editarea acestor ghiduri să creștem nivelul de informare a populației privind problemele cu care se confruntă delfinii. Nu ne-am oprit doar la editarea acestor materiale. Din august 2010 și până în prezent am desfășurat șapte acțiuni de observare a plajelor din Sfântu Gheorghe, Corbu și Vadu, cu sprijinul a 42 de elevi și profesori. În timpul acestor acțiuni am observat un grup de șase delfini, aflat la 150 de metri de țărm", a afirmat Marian Paiu, coordonator activități "Mare Nostrum".
Articolul anterior Report la 6 din 49 - Iată numerele de la tragerea de duminică, 3 aprilie
Articolul următor Atac al câinilor vagabonzi la viața constănțenilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei