Vineri, 05 Iunie 2026

Discriminare Agenții economici solicită la angajare efectuarea testului HIV

de Alina ENACHE Joi, 13 Septembrie 2007 834 6 min citire
Discriminarea este principala problemă cu care se confruntă persoanele cu HIV/SIDA. Trebuie să suporte repulsia și rea-voința celor din jur, care se feresc să intre în contact cu persoane seropozitive. Sunt tratați diferențiat în spitale și policlinici și reușesc foarte greu să-și găsească un loc de muncă. Potrivit statisticilor Autorității de Sănătate Publică a județului Constanța, la nivelul județului nostru trăiesc 1.083 de persoane cu HIV/SIDA. La nivel național, cifra ajunge la 12.000.
Cazul tinerei C.M., de 17 ani, a ajuns în atenția Fundației "Alături de Voi" (organizație care are drept obiectiv îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor infectate și afectate HIV/SIDA din România) în anul 2004, când fata a descoperit că este seropozitivă HIV. Până la vârsta de șapte luni, a fost internată foarte frecvent în spital, deoarece făcea febră, iar mama bănuiește că acolo a fost infectată cu HIV. Fata a reușit, în cele din urmă, să accepte diagnosticul, însă a avut de înfruntat atitudinea și vorbele urâte venite din partea semenilor.
Fiind informată asupra drepturilor de care beneficiază fiica sa, conform Legii 448/2006, mama a hotărât să depună actele la primărie pentru a deveni asistentul personal al acesteia. În acest fel, angajații instituției au aflat despre diagnosticul fetei. Era încă elevă și avea nevoie frecvent de internări în spital, așa că mama a hotărât să informeze și directorul școlii și medicul de familie despre situația fiicei sale. Persoanele în cauză nu au respectat confidențialitatea fetei. Informația a ajuns și la alte persoane rău-voitoare, printre care un vecin cu care familia fetei nu se afla în relații prea bune. De atunci, bărbatul a început o adevărată campanie de denigrare împotriva fetei - scuipa în urma tinerei ori de câte ori o vedea, îi adresa cuvinte și gesturi obscene. "Ești curvă și sidistă", "Ești un pericol pentru noi!", "Iar ai ieșit, fă, afară? Iar umpli lumea de SIDA?" - sunt doar câteva dintre expresiile cu care bărbatul i se adresa.
Semnal de alarmă
Nu este un caz singular. Pentru a trage un semnal de alarmă vizavi de această situație, Asociația "Alături de Voi" (ADV) a derulat un proiect intitulat "Servicii de Informare, Consultanță și Asistență Juridică pentru persoanele infectate și afectate HIV/SIDA". La nivelul județului nostru, au avut loc întâlniri în localitățile Cogealac, Limanu, Ciobanu și Băneasa.
Reprezentații ADV au concluzionat că, la Constanța, persoanele cu HIV/SIDA sunt discriminate mai ales atunci când vine vorba de servicii medicale. Bolnavii întâmpină dificultăți la policlinicile și spitalele din Constanța, unde, din cauza lipsei de informare a personalului medical, persoanele afectate sunt tratate diferențiat.
De asemenea, au fost semnalate și cazuri de ne-respectare a confidențialității în unitățile școlare de către diriginți, directori și medici școlari, de multe ori degenerând în discriminare și ajungându-se chiar la abandon școlar.
Proiect de zeci de mii de euro
Mulți dintre tinerii infectați HIV au probleme și atunci când vine vorba de posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă. Mirela Ivan, coordonatorul proiectului la nivelul județului Constanța, ne-a declarat că mulți dintre angajatori impun testarea HIV fie la angajare, fie la examinarea medicală periodică, fără a solicita consimțământul scris al angajatului, în condițiile în care, potrivit legii, doar consilierea pre-testare HIV este obligatorie.
Proiectul a fost derulat de ADV în perioada septembrie 2006 – 2007, în trei județe - Constanța, Mureș și Iași. Costul total al programului este de 70.824 de euro. Suma de 63.741 de euro venit de la Uniunea Europeană printr-un program PHARE. Prefectura Con-stanța a fost partener al acestui proiect.

Articolul anterior Organizația Mare Nostrum a acordat steluțe de mare pentru calitatea plajei
Articolul următor Calvarul programării la neurolog

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei