Ajutoare de urgenţă pentru familiile vulnerabile din municipiul Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 07 Februarie 2024 362
Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS) acordă o serie de ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure aflate în situații de vulnerabilitate socio-economică şi medicală. Conform legii, aceste beneficii sunt primite de cetăţenii ale căror venituri nete lunare sunt inferioare cheltuielilor necesare depăşirii situaţiei pentru care se solicită ajutorul. De exemplu, beneficiază de sprijin familiile sau persoanele singure care se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de vulnerabilitate socio-economică care pot conduce la riscul de excluziune socială: au probleme grave de sănătate;
au fost evacuate/sunt în risc iminent de evacuare; a decedat o persoană din familia beneficiară de ajutor social sau dintr-o familie cu venituri reduse care nu a primit ajutor de deces de la altă instituție; au copii care frecventează cursurile şcolare, elevi majori sau studenţi. De asemenea, sunt vizați cei care locuiesc în condiţii improprii unui trai decent, în case degradate ca urmare a sărăciei extreme și necesită sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, dar și cei care se află în situaţii de necesitate ca urmare a distrugerii bunurilor imobile și mobile cauzate de incendii/inundații. Totodată, sunt luate în calcul persoanele cu venituri inferioare cheltuielilor lunare de strictă necesitate şi care nu sunt susţinute financiar de alţi membri de familie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei