Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Alertă pe Dunăre: Hidrologii avertizează că debitul va crește din 6 noiembrie

de Madalina PETRESCU Duminică, 05 Noiembrie 2023 486 1 min citire
Alertă pe Dunăre: Hidrologii avertizează că debitul va crește din 6 noiembrie
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 6.000 metri cubi/secundă (mc/s), situându-se peste media multianuală a lunii noiembrie (4.650 mc/s), arată prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere.
Hidrologii estimează pentru luna noiembrie un maxim al debitului Dunării de 4.500 mc/s şi un minim de 2.600 mc/s, faţă de media multianuală a lunii, de 4.650 mc/s.
În ceea ce priveşte râurile din România, în intervalul 5 - 11 noiembrie, în prima jumătate a intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi în general în creştere datorită precipitaţiilor prognozate şi propagării. În a doua parte a intervalului, debitele vor fi în general în scădere, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creştere prin propagare.
Sunt posibile creşteri mai importante de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ şi propagării", avertizează hidrologii.
Pentru luna noiembrie 2023, regimul hidrologic este estimat că se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe cursul superior al Jiului şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Buzău, Putna şi Trotuş. Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe Rm. Sărat, Bârlad, pe afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea.
Taguri
Articolul anterior Evreii din Europa “trăiesc din nou în teamă”, deplânge Comisia Europeană
Articolul următor Noua lege a pensiilor: Ce perioade nu se iau în calcul la vechimea minimă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei