Algele roșii au colorat apa din portul Tomis

de Mariana IANCU Joi, 01 Noiembrie 2007 571
Apa din portul turistic Tomis s-a înroșit peste noapte. Ieri dimineață, trecătorii au descoperit că ea a căpătat o nuanță de culoare brună. Același fenomen s-a petrecut și în stațiunea Mamaia. Reprezentanții Direcției Dobrogea – Litoral (DADL) spun că de vină sunt algele roșii care au înflorit și au colorat apa mării. Acest lucru s-a întâmplat din cauza apelor menajere care au ajuns în Marea Neagră fie pe Dunăre, fie deversate de nave. Nutrienții au făcut ca un număr mare de alge să înflorească, devenind astfel roșii. "Cei de la Apele Române au luat și probe de apă, pentru a se analiza la laborator", ne-a spus Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al DADL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei