Pe cine au trimis constănțenii în Parlamentul României? Iată numele celor care ajung în noul legislativ

Ambasadorul României la Washington face precizări cu privire la programul Visa Waiver

de Madalina PETRESCU Vineri, 11 Octombrie 2024 718
România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, a transmis la începutul lunii octombrie Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington. Acesta a estimat că românii vor călători fără vize în SUA din martie-aprilie 2025. Însă chiar și după ridicarea vizelor, românii care vor dori să călătorească în State vor fi obligați să îndeplinească anumite condiții.

Programul Visa Waiver (VWP) le permite cetățenilor din țările incluse în program să călătorească în Statele Unite, pentru turism sau afaceri, fără viză, pentru o perioadă de maximum 90 de zile.

Cetăţenii români nu sunt eligibili pentru programul Visa Waiver, în acest moment. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat că românii vor călători fără vize în SUA, cel mai probabil, în primăvara anului viitor.

„Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil în prima parte a anului viitor. A călătorii fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări. Vor exista beneficia importante pentru noi. Călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile. De asemenea, ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America”, a precizat Andrei Muraru într-un videoclip postat pe Facebook.

Nu toate ţările participă la programul Visa Waiver şi nu toţi cetăţenii ţărilor incluse în program sunt eligibili pentru utilizarea programului. Persoanele care călătoresc în cadrul programului trebuie să solicite autorizarea prin intermediul Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA). Ei sunt verificaţi la punctul de intrare în Statele Unite şi sunt înscrişi în Biroul de Management al identificării biometrice al Departamentului de Securitate Internă.

Documente necesare pentru a călători în SUA după acceptarea în program

După acceptarea României în programul Visa Waiver, cetățenii români care vor dori să călătorească în SUA fără viză vor putea face acest lucru în anumite condiții: să se înregistreze obligatoriu prin Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) și să aibă paşaport cu un cip integrat (paşaport electronic), potrivit USTravelDocs.

Va fi necesar să obțineți o aprobare electronică de călătorie prin intermediul sistemului ESTA. Aceasta poate fi solicitată online, înainte de plecare, și este obligatorie pentru toți călătorii care doresc să intre în SUA fără viză. Cei care călătoresc în baza Visa Waiver Program trebuie să deţină și un paşaport electronic valabil pentru o perioadă de cel puţin 90 de zile. Dacă paşaportul nu este valabil 90 de zile, vi se va permite şederea în Statele Unite până la data la care acesta expiră.

Trebuie, de asemenea, să rămâneți pe teritoriul S.U.A. cel mult 90 de zile și să specificați scopul călătoriei, fie în interes de afaceri, fie pur recreaţional, însemnând turism, vacanţă, vizitarea prietenilor sau rudelor, odihnă, tratament medical, activităţi de natură socială şi participarea amatorilor la competiţii în domeniul muzical, sportiv sau la alte evenimente sau concursuri similare care nu vor fi remunerate.

Dacă intrarea în Statele Unite se face pe cale aeriană sau maritimă, turiștii trebuie să deţină un bilet de întoarcere sau escală și să intre în Statele Unite la bordul unei linii aeriene sau maritime care a agreat participarea la program. Dacă intrarea în Statele Unite se face pe cale rutieră, din Canada sau Mexic, documentele ce trebuie prezentate sunt aceleaşi, cu excepţia că nu se impune obligativitatea deţinerii unui bilet de întoarcere şi a folosirii unui transportator semnatar al programului.


Taguri

Comentează știrea

Eori
17 octombrie

Ceva Frumos Din America, Spre Exemplu: https://youtu.be/M69jhkxhT_I?si=qDDqKFG2g78dfR2B În America Este Originea Democrației. Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei

Redacție Abonamente Publicitate Contact Arhivă Anunțuri Sursa de Sănătate Termeni și condiții Politica de confidențialitate