Poliţiştii locali constănţeni au aplicat, marţi, 20 aprilie, o amendă de 20.000 de lei unui operator economic din zona Delfinariu, care a aruncat gunoaiele lângă containere de pe domeniul public, în loc să le predea unei societăţi comerciale.
- Publicitate -
Cu doar câteva zile înainte, un angajat al unei societăți de pe strada Unirii a crezut că face un serviciu angajatorului și a aruncat deșeuri reciclabile lângă modulele pentru colectarea selectivă a gunoaielor. Polițiștii locali au identificat societatea, au verificat dacă există contract pentru preluarea reciclabilelor și au sancționat angajatul operatorului economic cu suma de 3.000 de lei.
„
Aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numărul de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau la adresele de mail [email protected], [email protected] sau [email protected]", transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.