Amenzi în Constanţa. Poliţiştii locali au verificat betonierele

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 09 Martie 2021 239
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța acționează zilnic pe zonele de competență în vederea monitorizării utilajelor specializate în transportul materialelor de construcții, respectiv beton/ciment spre construcțiile aflate în execuție.
În ciuda numeroaselor campanii de informare demarate de polițiștii locali, în continuare, au fost identificați conducători auto care transportă diferite materiale de construcții, fără a lua măsurile necesare pentru prevenirea împrăștierii acestora pe carosabil.
De la începutul anului și până în prezent, polițiștii locali au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.100 lei, conform art. 5 pct. 19 din H.C.L.M. 184/2013, privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța. Murdărirea, cu orice tip de vehicule sau prin orice mijloace, a drumului public cu orice fel de materiale ori substanțe constituie contravenție la normele privind salubritatea, menținerea curățeniei, protecția mediului.
De asemenea, ca măsură complementară, s-a dispus curățarea carosabilului, pentru a nu pune în pericol circulația altor vehicule.
„În continuare, facem apel la spiritul civic al cetățenilor pe care îi rugăm să apeleze Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, la numărul de telefon 0241.484.205, de fiecare dată când sesizează conducători auto care încalcă prevederile legale”, transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei