Amenzi uriaşe pentru şoferii care îşi lasă maşinile pe spaţiul verde, în staţiunea Mamaia

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 26 Iulie 2021 340
Şoferii care ignoră panourile de informare şi îşi lasă maşinile pe spaţiul verde, în staţiunea Mamaia, sunt luaţi în vizor de poliţiştii locali constănţeni.
Aceştia au depistat, în week-end, un şofer care nu doar că a parcat autoturismul pe spațiul verde, însă acesta se afla chiar sub panoul de informare care interzice acest lucru. Conducătorul auto nu a scăpat, însă, nepedepsit. Polițiștii locali l-au sancționat cu 500 de lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 123/2021. „Amenzile nu sunt de neglijat, situându-se între 500 și 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor HCLM 77/2021, și pentru încălcarea prevederilor HCLM 77/2021, între 400 - 800 de lei, la persoane fizice, și între 500 şi 2.500 lei, la persoanele juridice. Mai mult, conducătorii auto indisciplinați riscă să le fie ridicate mașinile. Acestea pot fi recuperate din parcul auto situat pe strada Caraiman nr. 1, doar după ce proprietarii au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/2018. Tariful de ridicare mașini este de 450 de lei, tariful pentru transport mașini este de 120 de lei, iar tariful pentru depozitare mașini este de 60 lei pe zi. Programul de restituire este non-stop", precizează reprezentanţii Primăriei Constanţa.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei