Duminică, 07 Iunie 2026

Anca Dragu, mesaj cu ocazia sărbătorii Pesah: Purtăm în spate o istorie grea

de Cuget Liber Duminică, 28 Martie 2021 322 1 min citire
Anca Dragu, mesaj cu ocazia sărbătorii Pesah: Purtăm în spate o istorie grea
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia sărbătorii Pesah, subliniind că niciodată şi niciunde nu trebuie să mai fim martorii antisemitismului şi "purtăm în spate o istorie grea, o greşeala uriaşă care nu a iertat nici ţara noastră".
"Niciodată şi niciunde nu trebuie să mai fim martorii antisemitismului. Indiferent de forma în care acesta se manifestă. Purtăm în spate o istorie grea, o greşeală uriaşă care nu a iertat nici ţara noastră. Şi tocmai greutatea ei trebuie să ne facă mai puternici în a combate acest flagel. Vreau să le transmit tuturor celor care sărbătoresc Pesah să fie mereu liberi, într-o lume în care noi toţi credem că e mai bună cu fiecare zi. Chag Pesah samech!", a scris Anca Dragu, într-un mesaj postat pe Facebook.
Evreii sărbătoresc începând de sâmbătă Pesahul, care se desfăşoară anual, conform calendarului religios ebraic, în perioada 15 - 23 a lunii Nisan (27 martie - 4 aprilie 2021), lună ce marchează începutul anului ecleziastic ebraic.
Sărbătorit de evrei în fiecare primăvară de peste 3.300 de ani, Pesahul simbolizează eliberarea din robia egipteană şi ieşirea din Egipt a evreilor conduşi de Moise şi cei 40 de ani de peregrinare prin deşert.
Dincolo de semnificaţia ei specială pentru poporul evreu, sărbătoarea de Pesah are o conotaţie universală, de celebrare a eliberării, a redobândirii demnităţii umane. 
Taguri
Articolul anterior Râsul stimulează organele să inhaleze mai mult oxigen
Articolul următor Bancuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei