Angajatorii din străinătate, invitați să colaboreze cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 24 Septembrie 2015 353
Începând de astăzi, delegația Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, condusă de președintele instituției, Cristiana Barbu, participă la cea de-a 14-a Conferință Managerială și a13-a Conferință la nivel de experți ale Centrului Serviciilor Publice de Ocupare din țările din Sud-Estul Europei.

Evenimentul se va desfășura în perioada 24 - 25 septembrie în Ljublijana, Slovenia, stat care deține anul acesta președinția CPESSEC. Agenda conferinței manageriale "Abordări strategice ale SPO în inițierea și consolidarea cooperării cu angajatorii" cuprinde schimburi de bune practici ale serviciilor publice de ocupare participante în ceea ce privește inițierea și consolidarea cooperării cu angajatorii. Cea de-a doua zi a evenimentului este dedicată unei conferințe interactive, în cadrul căreia reprezentanți ai serviciilor publice de ocupare vor prezenta modalități de lucru cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Centrul Serviciilor Publice de Ocupare al țărilor din Sud-Estul Europei a fost înființat în anul 2007, în scopul întăririi și dezvoltării relațiilor dintre instituțiile de profil din această regiune geografică.

Serviciul Public de Ocupare al României, ANOFM, este membru al organizației încă de la înființarea ei, în anul 2014 fiind gazda conferinței anuale, în calitatea de stat deținător al președinției.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei