În evidența Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă figurează, astăzi, 16.785 de locuri de muncă. Acestea provin din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante.
Cele mai multe posturi sunt în județul Cluj - 2.407, în municipiul București - 1.207 și în județul Prahova - 1.174. În județul Constanța, AJOFM propune 183 de posturi.
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.493 locuri de muncă, după cum urmează: 71 - inginer mecanic, 58 - analist servicii client, 46 - agent de vânzări, 44 - programator, 42 - inginer de sistem software, 40 - agent de asigurare, 36 - formator, 30 - inginer construcții civile, industriale și agricole, 29 – consilier, expert, inspector, referent, economist în economie generală, 28 - inginer de sistem în informatică etc.
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 15.292 locuri de muncă, dintre care: 1.560 - confecționer-asamblor articole din textile, 978 - muncitor necalificat în industria confecțiilor, 759 - muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 404 - montator subansamble, 389 - șofer autocamion/mașină de mare tonaj, 382 - vânzător, 380 - operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, 372 - lucrător comercial, 296 - agent de securitate, 289 - manipulant mărfuri etc.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa adresa de internet http://www.semm.ro/LMV/home.seam, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare județ, pe meserii, precum și persoanele de contact cărora le pot solicita informații suplimentare.