În evidența Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă figurează, astăzi, 14.243 de locuri de muncă. Acestea provin din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante.
- Publicitate -
Cele mai multe posturi sunt în municipiul București – 1.773, în județul Prahova – 1.407 și în județul Cluj – 1.393. La Constanța, AJOFM propune 267 de posturi.
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.327 locuri de muncă, după cum urmează: 220 - analist servicii client, 66 - programator, 64 - inginer mecanic, 61 - manager proiect, 42 - consilier administrația publică, 40 - formator, 31 - inspector de specialitate în administrația publică, 25 - inginer electronist transporturi, telecomunicații, 23 - însoțitor de bord, 20 - consilier juridic etc.
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 12.916 locuri de muncă, dintre care: 1.400 - confecționer-asamblor articole din textile, 1.039 - muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 839 - muncitor necalificat în industria confecțiilor, 467 - lucrător comercial, 352 - vânzător, 338 - șofer autocamion/mașină de mare tonaj, 288 - agent de securitate, 282 - operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, 273 - casier, 266 - muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide etc.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa adresa de internet http://www.semm.ro/LMV/home.seam, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare județ, pe meserii, precum și persoanele de contact cărora le pot solicita informații suplimentare.