Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Aproape 41.000 de locuri de muncă, disponibile în țara noastră

de Petruta RIDICHE Duminică, 25 Februarie 2024 369 1 min citire
Aproape 41.000 de locuri de muncă, disponibile în țara noastră
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) are disponibile 40.954 de locuri de muncă la nivel național. Cele mai multe posturi puse la dispoziție în evidențele ANOFM sunt oferite pentru muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (2.811), agent de securitate (2.456), lucrător comercial (1.966), curier (1.844) și manipulant mărfuri (1.801).
Din totalul celor 40.954 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 2.036 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 7.178, pentru cei cu studii liceale sau postliceale, iar 8.642, disponibile românilor cu studii profesionale. Nu în ultimul rând, restul de 23.098 de joburi sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale.
De asemenea, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 125 locuri de muncă vacante. Norvegia pune la dispoziție 51 de locuri de muncă pentru supraveghetor fermă și muncitor în acvacultură, Letonia are 30 de posturi pentru sudor, Germania, 29 pentru tehnician în mecatronică auto, muncitor în producţie, tehnician service și așa mai departe. Austria pune la bătaie pentru români 5 locuri de muncă pe postul de tehnician în producţie, iar Danemarca, 5 joburi pentru tehnician industrial. Nu în ultimul rând, în Belgia, românii pot opta pentru 5 locuri de muncă pe postul de dulgher/tâmplar/inginer.
Taguri
Articolul anterior Studiu: România ar trebui să continue şi să accelereze dezvoltarea Centralei de la Cernavodă
Articolul următor Amenzi uriașe, aplicate de polițiștii constănțeni în urma unor acțiuni de amploare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei