Aproape 600 de prezentări, în 24 de ore, la Urgență

de Alina ENACHE Sâmbătă, 28 Iulie 2007 337
Numărul de prezentări la Urgența Spitalului Județean a fost extrem de ridicat în ultima săptămână. Dr. Florian Stoian a declarat că numărul - record de solicitări a fost înregistrat marți, când la Urgența Spitalului Județean s-au prezentat 570 de persoane. Dintre acestea, 147 au fost internate. În câteva dintre cazuri a fost vorba despre hipertensiune arterială, lipotimii, deshidratări, adică afecțiuni cauzate de caniculă. Meteorologii anunță în continuare temperaturi ridicate, motiv pentru care numărul persoanelor care vor solicita îngrijiri medicale va crește din nou. În acest context, recomandă populației să evite, în aceste zile, pe cât posibil, expunerea la soare. Este necesară utilizarea mijloacelor de protecție: pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subțire din țesături naturale în culori deschise. Se recomandă, de asemenea, consumul de până la patru litri de lichide pe zi, precum și o alimentație săracă în grăsimi. Trebuie evitat excesul de cafea și de băuturi alcoolice, precum și eforturile fizice susținute în perioada zilei în care temperatura atinge valorile maxime. O atenție specială trebuie să li se acorde copiilor, dar și vârstnicilor, mai ales celor cu afecțiuni cardiace și respiratorii, care trebuie să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei