Duminică, 07 Iunie 2026

Asociațiile de proprietari din Constanța, așteptate să ridice procesele verbale pentru luna trecută

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 04 Septembrie 2025 295 1 min citire
Asociațiile de proprietari din Constanța, așteptate să ridice procesele verbale pentru luna trecută
Începând de joi, 4 septembrie, și până sâmbătă, 6 septembrie, reprezentanții asociațiilor de proprietari sau locatari din Constanța sunt invitați la punctele termice stabilite, pentru a ridica procesele verbale privind consumurile de energie termică aferente lunii august. Programul de ridicare este: joi, între orele 14:00 și 16:00, vineri și sâmbătă, între 8:30 - 10:30 și 14:00 - 16:00. Potrivit reprezentanților instituției, o noutate importantă față de anii anteriori vine ca urmare a aplicării prevederilor Legii 226/2021, care vizează protecția consumatorilor vulnerabili de energie. Astfel, beneficiarii de ajutor primesc un supliment în sumă fixă pentru apă caldă menajeră.
Reprezentanții legali ai asociațiilor de proprietari au obligația de a împărți consumurile de energie termică aferente apei calde fiecărui beneficiar în parte și de a depune borderoul aferent fie fizic, la una dintre casieriile societății Termoficare Constanța S.R.L., între orele 8:00 - 12:00 și 12:30 - 16:30, fie în format electronic, la adresa de e-mail: [email protected]. În borderourile transmise către Termoficare Constanța S.R.L., consumurile individuale de energie termică trebuie exprimate obligatoriu în MWh. Termenul limită pentru depunerea acestora este 8 septembrie, ora 12:00. În cazul în care borderourile sunt transmise după această dată, facturile aferente lunii august nu vor mai putea fi diminuate cu valoarea ajutoarelor, urmând ca acestea să fie decontate în lunile următoare, după primirea documentelor.
Taguri
Articolul anterior Vă trosnesc genunchii? Când ar trebui să vă îngrijorați
Articolul următor Transport ilegal de material lemnos, interceptat de polițiștii constănțeni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei