Joi, 04 Iunie 2026

Astăzi, se discută programul Platformei Civice pentru 2012

de Alexandra MALACHI Joi, 24 Noiembrie 2011 1872 < 1 min citire
La București, se va vorbi astăzi despre semnarea unui protocol de colaborare între membrii societății civile în cadrul programului Platformei Civice. Dezbaterea, organizată de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) și Platforma Civică, are loc, astăzi de la ora 11.00, la Muzeul Țăranului Român din Capitală. La eveniment participă reprezentanți ai FACIAS, Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate și ai Federației Naționale "Unirea" a Pensionarilor.
Purtătorul de cuvânt al FACIAS, Oana Florea a declarat că cei prezenți vor realiza o radiografie a societății civile românești și vor stabili agenda de acțiune a Platformei Civice pentru anul viitor.
Totodată, se va discuta și despre necesitatea unor noi reglementări constituționale, mai eficiente decât cele existente deja, a mai precizat Oana Florea.
Articolul anterior Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Articolul următor Nicolae Matei lansează, oficial, programul gratuităților la căldură

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei