Atenție, apă cu presiuni reduse în cartierul Km 5, Cumpăna, Lazu și Agigea!

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 17 Mai 2017 191
Constănțenii din zona de sud a orașului vor avea apă cu presiuni scăzute la robinete, mâine, timp de câteva ore. Pentru executarea unor lucrări de remediere a unei avarii la conducta cu diametrul 500 mm, care alimentează rezervorul Constanța Sud, situat la intersecția DN 39 cu DN 39E, zona de la ieșire din municipiul Constanța, spre Mangalia, SC RAJA SA Constanța va întrerupe furnizarea de apă pe acest tronson, mâine, între orele 6.00 și 19.00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona comercială - Metro 2, Auchan, Praktiker. Se vor lua toate măsurile astfel încât rezervorul să asigure apă pentru abonații din cartierul Km 4 - 5 și cei din localitățile Agigea, Lazu și Cumpăna, însă, din cauza consumului mare, după ora 15.00, până în jurul orei 20.00, este posibil ca presiunea să scadă. 

"Ne cerem scuze față de consumatorii care vor suferi de lipsa apei potabile, dar îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți abonații afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei