Producătorul austriac Estyria Naturprodukte GmbH recheamă preventiv produsul ''Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g'', comercializat și în rețeaua de magazine LIDL România, după ce, în cadrul verificărilor interne, într-o probă a fost depistată Salmonella, se arată într-un comunicat al retailerului german.
Salmonella poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale (salmoneloza). Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătății, clienții sunt rugați insistent să țină cont de aceasta rechemare și sa nu consume produsul în cauză.
Aceasta retragere vizează exclusiv produsul ''Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g'' al producătorului Estyria Naturprodukte GmbH.