Atenţie! Neîngrijirea şi neplata locurilor de veci duce la pierderea acestora

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 21 Decembrie 2022 1696
Direcţia Generală Gestionare Servicii Publice, din cadrul Primăriei Constanța anunță concesionarii locurilor de înhumare aflate în cimitirele de pe raza municipiului Constanța, cu acte/contracte de concesiune expirate sau cu taxa anuală de întreținere cimitir neachitată, să se prezinte de urgență la Serviciul Gestionare Cimitire. Acesta are sediul pe strada Ştefan Mihăileanu nr. 10. Persoanele vizate se pot prezenta de luni până joi, între orele 8:30-12:00, în vederea preschimbării actelor de dare în folosință, actelor/contractelor de concesiune, igienizării locurilor și achitării taxelor anuale de întreținere cimitire/locuri de veci, la Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța.
În caz contrar, se vor aplica prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Cimitirelor, care stipulează că dreptul de concesiune asupra locurilor de înhumare poate înceta. Sunt vizate persoanele cărora le-a expirat durata de concesiune sau care deţin unul sau mai multe locuri de înhumare pe o perioada de 25 şi/sau 49 de ani şi a fost înhumat în alt loc decât cel pe care îl deţine. De asemenea, cei care nu îşi îngrijesc locurile de înhumare pe o perioadă de doi ani riscă să rămână fără ele, la fel ca şi cei care nu şi-au achitat taxa anuală de întreţinere etc. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei