Consumatorii din localitățile Mihail Kogălniceanu și Oituz vor fi lipsiți de apă rece, joi noapte, timp de șapte ore.
- Publicitate -
Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui tronson din conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, ce pleacă de la stația de pompare și tratare Mihail Kogalniceanu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în noaptea de miercuri spre joi, 8 spre 9 noiembrie 2017, în intervalul orar 22.30 – 5.30. Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din localitățile Mihail Kogălniceanu și Oituz.
"Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii din Mihail Kogălniceanu și Oituz să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.