Pentru prima zi a săptămânii, Rețele Electrice a programat noi lucrări de modernizare, de reparații sau de mentenanță în instalații, astfel încât clienții să beneficieze de un serviciu performant de distribuție a
- Publicitate -
energiei electrice, în condiții de siguranță. Aceste lucrări necesită, însă, întreruperea programată a alimentării cu electricitate. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a
funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 24 martie, nu va fi curent în Navodari, Lumina și Mihail Kogălniceanu, între orele 8:00-
12:00. În municipiul Constanța, întreruperile se vor realiza între orele 8:00 - 16:00, pe bulevardul Tomis nr. 88-98, dar și pe bulevardul Tomis nr. 96-98. În același interval orar, sunt afectați consumatorii de pe
străzile: Negru Vodă, Dragoș Vodă, Ecaterina Varga, bulevardul Tomis nr. 38-52, strada Negru Vodă nr. 9. În beznă rămân și autostrada A2, Mănăstirea Murfatlar și Crama Caraman, dar între orele 8:30 - 16:30. De lipsa curentului electric vor fi afectați și locuitorii din 2 Mai, cu domiciliul pe străzile: Mihail Kogălniceanu, Aurel Vlaicu, Alexandru Ioan
Cuza, Popa Șapca, Mărului, Salciei, Falezei, Dobrogeanu, Complex
Sailor, incinta fostului CAP 2 Mai, Meduzei, Romned Port Operator și
Callatis Gas (orele 8:30 - 16:30). Între aceleași ore nu vor avea lumină cetățenii din Eforie Sud, care locuiesc pe strada Dr. Climescu, hotel
Mercur, hotel Flamingo și hotel Gloria. Alte întreruperi sunt valabile între orele 9:00-17:00, în localitățile Ghindărești, Topalu, dar și Mangalia. Aici sunt vizate străzile: 11 Iunie, 9 Mai, Anton Pan, Mărăști, General Dragalina, General Boerescu și Mihai Viteazu (orele 10:00 - 18:00).