Duminică, 07 Iunie 2026

Atenție, șoferi! Emiterea rovinietei și peajului va fi întreruptă pentru patru ore

de Andreea ANDRONACHE Marţi, 07 Aprilie 2026 85 < 1 min citire
Atenție, șoferi! Emiterea rovinietei și peajului va fi întreruptă pentru patru ore
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că în data de 08.04.2026 (miercuri), în intervalul orar 00:00 – 04:00, sunt programate lucrări de mentenanță ale SIEGMCR (Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control Rovinietă), motiv pentru care emiterea rovinietelor și a peajelor va fi întreruptă pentru această perioadă.

Recomandări pentru utilizatori

Reamintim utilizatorilor că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea, la punctele de lucru ale distribuitorilor autorizați, prin SMS, prin intermediul portalurilor și aplicațiilor destinate sistemelor de operare a telefoanelor mobile deținute de aceștia", au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Taguri
Articolul anterior Frontierele UE se modernizează: intrarea depinde acum de date biometrice și pașaport digital
Articolul următor Masa de sărbători, mai costisitoare. Pudra de cacao şi ciocolata, cele mai mari scumpiri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei