Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul acestei zile, 10 iunie, la conducta principala de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe bulevardul I.C. Brătianu, zona intersecției cu strada Dezrobirii - sensul giratoriu din zona magazinului Cora, echipele de intervenție RAJA au blocat două benzi de circulație, cu sensul de mers către Gara Constanța, încă de astăzi de dimineață, de la ora 5,00.
- Publicitate -
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător. Pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală, care a trimis un echipaj în zona lucrărilor. Reprezentanții RAJA estimează că lucrările se vor finaliza în jurul orei 14.
"Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă și le dăm asigurări că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt", explică purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.