Deși inspectorii sanitar-veterinari și comisarii Protecției Consumatorilor au dispus suspendarea temporară a activității autoservirii Cuptorul cu plăcinte din Satu de Vacanță, unitatea nu a fost închisă nici măcar o oră, pentru a se face curățenie. Reprezentanții autorităților au găsit, vineri după-amiază, tone de alimente neconforme și o mizerie de nedescris în bucătăria și spațiile de depozitare ale unității. Cu toate acestea, "restaurantul" a funcționat fără probleme și sâmbătă și duminică, cu sute de persoane care au luat masa acolo sau au cumpărat "hamsie prăjită" (care, de fapt este șprot din Bulgaria, dovadă fiind zecile de cutii din magazia Cuptorului).
- Publicitate -
"Am găsit sute de kg de carne și brânză depozitate în condiții greu de imaginat. Peste pasta de mici bâzâiau muștele, iar multă materie primă nu avea etichete sau indicații despre proveniența sau termenul acestora. Ne-a fost împiedicat controlul, iar, la final, administratorul a fugit fără a putea încheia procesul verbal. Vorbim despre o amendă de peste 30.000 lei și suspendarea temporară a activității", a explicat Horia Constantinescu, comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța.
Peste 3,5 tone de carne și brânză neconforme
Din păcate, în week-end, din cauza unor lacune legislative nu a putut fi emisă ordonanța de închidere, așa că unitatea a rămas deschisă și sâmbătă. Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare Constanța, prezenți și ei la controlul de vineri, au revenit la locație sâmbătă dimineață, pentru a-l găsi pe administrator, ca să semneze documentele și să finalizeze astfel controlul. Abia atunci a fost dispusă închiderea unității. Însă și duminică dimineață aceasta funcționa normal. "Vineri, pe 23 iunie, în urma acțiunii comune desfășurate de către inspectorii DSVSA Constanța împreună cu reprezentanți ai CJPC Constanța și IPJ – SICE Constanța la o unitate din Satul de Vacanță, a fost descoperită o cantitate de aproximativ 3,5 tone de produse alimentare (carne și produse din carne, produse lactate, făină), pentru care nu s-a putut pune la dispoziție documentele de proveniență, nu prezentau elemente de identificare. De asemenea, s-a constatat că spațiile de depozitare, procesare și valorificare a produselor alimentare nu erau întreținute în condiții corespunzătoare de igienă", se arată în comunicatul transmis de DSV Constanța.
10.000 lei amendă la DSV
Potrivit directorului instituției, dr. Diana Cristescu, inspectorii sanitari veterinari au pus sub sechestru sanitar veterninar întreaga cantitate care urmează să fie distrusă prin incinerare.
"Având în vedere că administratorul a părăsit unitatea în timpul controlului, s-au făcut demersuri ca acesta să fie contactat pentru semnarea documentelor specifice și finalizarea controlului. Astfel, sâmbătă, 24 iunie, inspectorii din cadrul DSVSA Constanța s-au deplasat din nou la unitatea respectivă împreună cu reprezentanți ai IPJ – SICE Constanța unde, în prezența admnistratorului unității, a fost finalizat actul de control, prin emiterea unei ordonanțe de suspendare a activității și aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei", a mai adăugat directorul DSV Constanța.
În cursul zilei de astăzi, ar trebui să intre în vigoare și ordonanța Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța pentru suspendarea activității Cuptorului cu plăcinte.