Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ați primit facturi pe minus de la furnizori? Iată explicația

de Madalina PETRESCU Luni, 20 Ianuarie 2025 447 1 min citire
Ați primit facturi pe minus de la furnizori? Iată explicația
În ultimele zile, românii au primit mai multe facturi cu minus în urma unei schimbări de lege din 2024. În ultimele zile, toți furnizorii de energie electrică, inclusiv PPC, Electrica, Premier, E.On și Hidroelectrica, au început să emită facturi cu valoare negativă. Aceasta se datorează unei modificări legislative introduse anul trecut, scrie Economica.net
Conform unui ordin al ANRE din octombrie 2024, facturile pentru energia electrică au inclus o taxă denumită contribuția CfD (Contracte pentru Diferență). Această contribuție, destinată acoperirii costurilor administrative ale unei scheme care susține dezvoltarea de noi capacități de producție, are o valoare minimă, de doar 0,0128 bani/kWh, astfel că impactul asupra consumatorilor casnici este practic neglijabil. Schema respectivă, care beneficiază de finanțare europeană în valoare de trei miliarde de euro, are scopul de a sprijini tranziția energetică.
Cu toate acestea, în luna decembrie 2024 a fost adoptată o lege prin care s-a stabilit că această taxă va fi aplicată doar din aprilie 2025. Prin urmare, furnizorii care emiseseră deja facturi ce includeau contribuția CfD pe baza reglementărilor vechi sunt obligați acum să le storneze și să emită facturi noi, fără această taxă.
Consumatorii vor primi întâi facturi stornate (cu valoare negativă) pentru perioada octombrie-decembrie 2024, iar ulterior, o factură corectată, recalculată în acord cu noua lege, fără contribuția CfD, potrivit sursei citate.
Taguri
Articolul anterior Sondaj: Doi din trei germani se aşteaptă ca relaţiile dintre SUA şi Germania să se înrăutăţească
Articolul următor Fostul director Metrorex a încetat din viață

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei