Au început pregătirile pentru noul sezon estival, pe sectoarele de plajă

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 22 Martie 2024 1947
Echipele de muncitori ale Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral au demarat, deja, activitățile de pregătire a sectoarelor de plajă pentru sezonul estival 2024. La acest moment, au precizat reprezentanţii instituţiei, lucrările de pregătire a plajelor sunt în curs de desfășurare și se preconizează că vor fi finalizate până la începerea sezonului estival.
Acestea includ o serie de lucrări esențiale pentru asigurarea condițiilor optime de recreere și siguranță pentru turiști. Principalele activități desfășurate în cadrul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 sunt următoarele: curățarea și colectarea deșeurilor; nivelarea și îndepărtarea nisipului acumulat la baza gardurilor de protecție sau la limita vestică a plajelor. Totodată, se are în vedere demontarea și evacuarea gardurilor de protecție. Astfel, gardurile de protecție montate în anul 2023 sunt demontate și evacuate pentru a facilita accesul turiștilor la plajă și pentru a asigura o experiență plăcută pe tot parcursul sezonului estival. Nu în ultimul rând se efectuează lucrări de curățare și nivelare a acesteia și îndepărtarea de la linia țărmului a materialului cochilifer depus, pentru a menține plajele într-o stare optimă. În plus, în vederea asigurării siguranței pe plajă, vor fi montate la începerea verii panouri de avertizare în proximitatea construcțiilor hidrotehnice aflate în administrare, precum și balize de semnalizare a construcțiilor submerse aflate în patrimoniul instituției.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei