Joi, 04 Iunie 2026

Avalanșă de boli respiratorii

de Alina ENACHE Joi, 31 Ianuarie 2008 494 2 min citire
Infecțiile respiratorii fac ravagii în rândul constănțenilor. Medicii au semnalat o creștere cu 36% a persoanelor diagnosticate cu astfel de afecțiuni. De asemenea, până în prezent, la Constanța au fost confirmate 12 cazuri de gripă.
Potrivit datelor Autorității de Sănătate Publică a județului Constanța, în săptămâna 21 - 27 ianuarie, au fost diagnosticate cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare 2.442 de persoane, iar 668 au necesitat internare. De asemenea, 1.376 de constănțeni cu pneumonie au ajuns la medic, iar 128 au fost spitalizați. Tot în perioada menționată s-au înregistrat trei suspiciuni de gripă, toate cele trei cazuri fiind internate.
La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase s-au prezentat 534 de persoane. La un număr de 38 de pacienți le-au fost recoltate probe serologice pentru a fi trimise la Institutul Cantacuzino, după cum a declarat conf. univ. dr. Sorin Rugină, managerul unității medicale. Cu toate acestea, medicii spun că este posibil ca și alți pacienți să facă forme mai ușoare de gripă, care să fie confundate cu infecții respiratorii.
Marți, trei persoane au fost internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase cu suspiciunea de gripă.
Managerul unității medicale respinge ideea potrivit căreia Constanța se află în pragul izbucnirii unei epidemii de gripă. "Nu, nu cred că va fi epidemie, mai ales că în județul nostru un număr considerabil de persoane au fost vaccinate", a declarat Rugină.
Din cauza gripei, accesul în spitale a fost limitat, vizitatorilor fiindu-le permis să intre numai în caz de strictă necesitate. Cu toate acestea, serviciile de pază ale unităților medicale întâmpină mari probleme în a-i convinge pe aparținători că nu au voie în spital. "Cetățenii nu trebuie să creadă că tot ceea ce se întâmplă în spital nu-i privește. Ei pot aduce sau pot lua un virus în spital, așa că trebuie să înțeleagă că li se permite accesul doar în cazurile de strictă necesitate", a subliniat Rugină.
Medicul a mai precizat că, în activitatea curentă, personalul din unitatea medicală se confruntă și cu situații în care pacienții refuză internarea.
Articolul anterior Romania's development projects will be supported with EUR1.5 bn from the European Union this year
Articolul următor Consumatorii vor scăpa de etichetele care-i împiedică să mănânce sănătos

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei