Echipele RAJA intervin astăzi, 5 octombrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, situată pe bulevardul Aurel Vlaicu, în incinta C.E.T. Palas, din municipiul Constanța.
- Publicitate -
Inițial, lucrările au fost efectuate cu conducta aflată sub presiune, pentru a limita disconfortul creat consumatorilor. Totuși, din cauza debitului foarte mare și a condițiilor de siguranță, a fost necesară oprirea furnizării apei potabile.
Pe durata intervenției, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele CET, Medeea și zona Industrială, iar în cartierul KM 4-5 se va furniza apă cu presiune scăzută, existând posibilitatea lipsei totale la etajele superioare.
RAJA estimează că furnizarea apei va fi reluată în jurul orei 20:00, progresiv, în funcție de consumurile din momentul repornirii, de topografia sistemului și de timpul necesar pentru ca acesta să reintre în presiune.
Reprezentanții companiei își cer scuze pentru neplăcerile create și dau asigurări că echipele depun toate eforturile pentru remedierea rapidă a avariei și reluarea furnizării apei la parametri optimi.
Totodată, RAJA avertizează că, la reluarea distribuției, apa poate prezenta modificări temporare de culoare sau turbiditate. Se recomandă utilizarea acesteia doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.