Pentru remedierea unei avarii pe strada Măcinului din cartierul Palazu Mare din Constanța, S.C. RAJA S.A. a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 24 octombrie 2013, în intervalul 10,30 - 15,30. Sunt afectați toți consumatorii cartierului.
- Publicitate -
"Ne cerem scuze față de abonații afectați de această avarie și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp", precizează reprezentanții RAJA.