Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România a realizat, recent, un studiu pe etichetele produselor de băuturi răcoritoare tip energizant ce se regăsesc pe piața din țara noastră. În cadrul studiului, au fost analizate opt tipuri de produse, achiziționate în mod aleatoriu și anonim de către reprezentanții agenției din supermarketurile de pe teritoriul țării, fiind produse sigure pentru consum. Distribuitorii care au fost analizați în cadrul studiului au fost Quadrant Amroq Beverages S.R.L., S.C. Carrefour România S.A., Real Hyper-market România S.R.L., S.C. Mega Image S.R.L., Red Bull România și S.C. Coca - Cola HBC România S.R.L. Din studiu a reieșit faptul că, din punct de vedere al numărului de E-uri, din cele opt tipuri de produse analizate 25% au în conținut un număr de trei E-uri, iar 37,5 % au în conținut șase E-uri. Din punct de vedere al conținutului de zahăr și/sau îndulcitori, ca urmare a studiului realizat a reieșit că 37,5 la sută au în conținut zahăr, 25 la sută au în conținut îndulcitori, 25 la sută au în conținut și zahăr și în-dulcitori. Unul din produsele analizate are în conținut zaharoză. Din date reiese că în băutura comercializată de Carrefour, Energy Drink, sunt opt E-uri, nu are conținut de fruct, dar are zahăr caramelizat. Pe locul al doilea, cu șapte E-uri, se situează băutura Wild Lion Energy Drink, de la Real Hypermarket. Faimosul Red Bull Sugarfree, nu are zahăr, dar are șase E-uri. Iar Red Bull Energy Drink are zaharoză și trei E-uri. La fel ca și Burn, băutura distribuită de Coca Cola HBC România, care are zahăr, dar nu are conținut de fruct. Studiul face parte dintr-un proiect de moni-torizare a produselor și serviciilor comercializate pe piața românească.
- Publicitate -