Duminică, 07 Iunie 2026

Bine de ştiut! Iată ce au în comun majoritatea şomerilor angajaţi anul acesta

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 28 Martie 2023 743 1 min citire
Bine de ştiut! Iată ce au în comun majoritatea şomerilor angajaţi anul acesta
Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă din întreaga ţară, în primele două luni ale anului 2023, au fost încadrate în muncă 33.036 persoane. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), din totalul persoanelor ocupate până la data de 28 februarie 2023, 14.838 au peste 45 de ani, 5.590 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 5.786 au între 25 și 35 de ani, iar 6.822 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, 16.976 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 16.060 persoane sunt din mediul rural. În ceea ce priveşte nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, cele mai multe au studii liceale (11.542), gimnaziale (7.510), profesionale (7.129), 3.706 fiind cu studii universitare.
Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele două luni ale anului în curs, 14.727 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM. În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 85.451 persoane.
Taguri
Articolul anterior Un nou incident feroviar! Tren încărcat cu cărbune, deraiat
Articolul următor Alimente care vă ajută să fiți frumoși și sănătoși

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei