Primăria Municipiului Medgidia, în colaborare cu Protoieria Medgidia, a organizat, cu ocazia praznicului Botezului Domnului, slujba de sfințire a Agheasmei Mari, urmată de tradiționalul ritual al aruncării Sfintei Cruci în apă.
- Publicitate -
Sute de persoane au fost prezente la slujba religioasă săvârșită de un sobor de preoți, desfășurată în apropierea Canalului Dunăre–Marea Neagră, într-o atmosferă de profundă trăire spirituală.
Potrivit tradiției creștine, după sfințirea apei în cadrul slujbei de Bobotează, preotul aruncă Sfânta Cruce în apă, iar cel care o recuperează este binecuvântat și va avea sănătate pe tot parcursul anului. Încurajați și de vremea favorabilă, patru tineri curajoși s-au înscris în competiția pentru recuperarea Crucii.
Cel mai rapid dintre participanți a fost Tranulea Cristian-Virgil, în vârstă de 26 de ani, campion mondial la înot în ape înghețate, care a reușit să recupereze Crucea și în urmă cu doi ani. Acesta a fost desemnat câștigător și a primit din partea administrației locale o diplomă de merit și un premiu în valoare de 2.000 de lei, înmânate de viceprimarul Petrișor Blebea.
Efortul celorlalți participanți nu a fost trecut cu vederea, aceștia fiind aplaudați de cei prezenți, felicitați pentru curajul lor și binecuvântați de preoți. Evenimentul a reconfirmat importanța păstrării tradițiilor și a valorilor spirituale în comunitatea locală.