Duminică, 07 Iunie 2026

Bolnavii de cancer nu trebuie să se mai prezinte personal la consult

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 26 Martie 2020 398 < 1 min citire
Bolnavii de cancer nu trebuie să se mai prezinte personal la consult
Sursa foto: Today Show
Pentru a-i proteja pe bolnavii de cancer, de săptămâna trecută, cel puțin pe perioada stării de urgență, pacienții oncologici, care au fost luați în evidență deja și care au nevoie de concedii medicale, rețete compensate, referate pentru aprobarea citostaticelor, nu vor mai fi nevoiți să se mai prezinte personal la consult.
Medicii constănțeni au declarat că, având în vedere imunitatea scăzută a pacienților oncologici și riscul la care se pot supune prin părăsirea domiciliilor acestora, în locul lor se pot prezenta aparținătorii pacienților pentru a aduce documentele medicale necesare și pentru a ridica apoi concedii medicale, rețete compensate, referate pentru aprobarea citostaticelor. O altă informație utilă este că, în tot acest timp, internările acestor bolnavi se vor face ca și până acum.
Taguri
Articolul anterior Noul coronavirus se împrăștie extrem de repede. "Evitați ieșirile din casă!"
Articolul următor Credincioșii sunt îndemnați de IPS Teodosie să doneze sânge

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei