Duminică, 07 Iunie 2026

Câinii abandonați se înmulțesc, dar unii proprietari refuză sterilizarea gratuită oferită de autorități

de Antonia IVAN Vineri, 13 Martie 2026 148 < 1 min citire
Câinii abandonați se înmulțesc, dar unii proprietari refuză sterilizarea gratuită oferită de autorități
O campanie de sterilizare gratuită a câinilor, organizată într-o comună din județul Gorj, nu este privită cu ochi buni de toți localnicii, deși autoritățile spun că animalele sunt preluate de la domiciliu și aduse înapoi după intervenția la medicul veterinar.
În comuna Săcelu, angajați ai primăriei, medicul veterinar și reprezentanți ai Serviciului Județean pentru Protecția Animalelor merg din poartă în poartă pentru a le propune oamenilor sterilizarea gratuită a câinilor. Cu toate acestea, unii proprietari sunt greu de convins, invocând diferite motive pentru a refuza procedura.
În același timp, numărul câinilor fără stăpân este în creștere, iar tot mai mulți săteni se plâng că animalele abandonate au devenit o problemă în localitate. Autoritățile speră ca această campanie, programată să continue și săptămâna viitoare, să contribuie la reducerea fenomenului.
Reprezentanții Serviciului pentru Protecția Animalelor spun că vor întocmi liste cu proprietarii care refuză sterilizarea. Dacă aceștia își mențin decizia și la o a doua solicitare, cazul ar putea ajunge la Poliția Animalelor, iar amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei.
Autoritățile anunță că astfel de campanii vor fi extinse și în alte localități din județul Gorj, în încercarea de a limita cât mai mult numărul câinilor abandonați, potrivit ȘtirileProTV.ro.
Taguri
Articolul anterior O camionetă condusă de un tânăr a intrat în plin într-o mașină staționată
Articolul următor Dimineața începe cu șoc la pompă. Motorina trece de 9 lei/l

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei