Constănțenii pot acorda calificative funcționarilor de la Serviciul Public de Impozite și Taxe. "Pentru că opinia contribuabililor contează mult pentru noi, oferim posibilitatea exprimării aprecierii față de calitatea serviciului prestat de către funcționarii publici din cadrul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța prin acordarea unui calificativ. Astfel, la nivelul fiecărui ghișeu este amplasat un dispozitiv cu patru taste, fiecăreia dintre ele fiindu-i atribuit unul din calificativele excelent, bine, satisfăcător și nesatisfăcător", explică directorul SPIT, Virginia Uzun.
- Publicitate -
Fiecare cetățean care intră în legătură directă cu funcționarul public de la ghișeu își poate exprima gradul de satisfacție cu privire la calitatea serviciului prestat prin simpla apăsare a unei taste.