Vineri, 05 Iunie 2026

Campania de colectare a uleiului uzat se mută online

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 06 Iulie 2010 268 1 min citire
Voluntarii Mare Nostrum au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, ultima acțiune de informare, pe teren, din cadrul campaniei de conștientizare, privind necesitatea colectării uleiului vegetal uzat. Aceștia s-au deplasat în piețele Tomis III și Brotăcei și le-au împărțit trecătorilor peste 300 de materiale informative. Însă, campania de conștientizare nu s-a încheiat aici, ea mutându-se pe Internet. Mare Nostrum a lansat site-ul http://uleiuzat.marenostrum.ro, o platformă online, care oferă informații importante tuturor celor care doresc să știe cum pot proteja mediul înconjurător. Acesta conține atât date despre proiect, despre finanțatori, cât și despre susținătorii campaniei. De asemenea, este prezentată și legislația, în vigoare, privind eliminarea uleiurilor reziduale. De asemenea, cetățenii pot afla care sunt modalitățile de colectare și firmele specializate, cărora li se pot adresa dacă doresc să predea uleiul rezidual.
"Deși am finalizat acțiunile de informare și colectare, pe teren, campania noastră de conștientizare nu a ajuns la sfârșit. Vom continua să informăm oamenii, prin diverse modalități, despre ne-cesitatea colectării uleiului rezidual și, de asemenea, vom continua să colectăm acest tip de deșeu. Toți cei care vor să colecteze separat uleiul uzat, îl pot aduce la sediul organizației noastre sau îl pot preda firmelor de colectare", a declarat Andreea Ionașcu, coordonatorul de proiect.
Campania de conștientizare a populației privind necesitatea colectării uleiului vegetal uzat este un proiect finanțat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European(SEE).
Articolul anterior Aproape jumătate din salariul românilor se duce pe mâncare
Articolul următor Spitalul Cernavodă nu este pregătit să asigure măcar decontaminarea victimelor unui eventual incident nuclear

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei