Campanie de verificare a unităţilor de alimentaţie publică din Constanţa

de Andreea PERHAIȚĂ Duminică, 27 Decembrie 2020 237
Autorităţile locale din Constanţa au demarat o campanie de verificare a operatorilor economici care desfășoară activitate comercială de alimentație publică tip bar sau restaurant, cu privire la respectarea unor măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei COVID-19.

Recent, trei agenţi economici au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 6.000 lei, pentru că la data și ora controlului au fost depistați desfășurând activitate comercială într-un spațiu public închis, încălcând astfel prevederile legale actuale. „De asemenea, au fost depistate și sancționate contravențional 316 persoane care consumau băuturi pe terasele aferente structurilor de vânzare, fără a putea justifica motivul deplasării în afara locuinței sau gospodăriei din zona carantinată, între orele 5.00 şi 23.00, încălcând astfel prevederile Legii nr. 55/2020 republicată. În consecință, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 162.800 lei”, transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei