Duminică, 07 Iunie 2026

Când este ultima zi pentru depunerea declarației fiscale pentru clădirile cu destinație mixtă

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 26 Mai 2016 239 1 min citire
Când este ultima zi pentru depunerea declarației fiscale pentru clădirile cu destinație mixtă
Constănțenii care dețin clădiri cu destinație mixtă mai au la dispoziție numai câteva zile pentru depunerea declarației fiscale pentru stabilirea impozitului.
Astfel, termenul pentru depune-rea Declarației fiscale pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri rezidențiale/nerezidențiale/cu destinație mixtă aflate în proprie-tatea persoanelor fizice este data de 31 mai.
"Obligativitatea se adresează persoanelor fizice care dețin clădiri cu destinație nerezidențială, adică sediu de firmă, sau mixtă, sediu de firmă și locuință, și celor care au descoperit că în clădirile aflate în proprietate sunt înregistrate firme despre care nu aveau cunoștință", explică directorul executiv al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, Virginia Uzun.
Potrivit acesteia, declarația se poate descărca de pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea Persoane fizice - Documente declarare - Impozitul pe cădiri și se poate transmite, împreună cu documentele justificative, atât pe e-mail, cât și prin poștă.
Puteți trimite declarația online, pe site-ul www.spit-ct.ro, accesând butonul Depune declarațiile online, prin e-mail, la una din adresele [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea "Servicii online/ Plata online a impozitelor sau link-ul https://etax.spit-ct.ro, în urma autentificării cu nume utilizator și parolă emise de către SPIT în urma unei cereri depuse online. Documentele mai pot fi trimise prin fax, la numerele 0241/488.566, 0241/488.536, 0241/488.543, 0241/488.545 și 0241/488.531), prin poștă, cu confirmare de primire sau direct, la ghișeele agențiilor fiscale ale SPIT. 
Taguri
Articolul anterior Vreme închisă și ploi, la Constanța
Articolul următor Porturile, navele și întregul comerț maritim sunt ținta atacurilor cibernetice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei